Nu ştiu de ce, de fiecare dată cînd văd un film în care cineva moare de cancer sfîrşesc prin a plînge în hohote. Adică ştiu de ce. Poate are legătură cu faptul că tata a murit de cancer, şi deşi au trecut mulţi ani de atunci probabil că niciodată nu am acceptat cu adevărat plecarea lui. Mereu am considerat-o un accident de parcurs, o pedeapsă, o nedreptate, o imensă nedreptate, deşi la vîrsta la care se întîmpla povestea nu eram în stare să înţeleg foarte bine consecinţele asupra vieţii mele. Dacă părinţii mei ar fi divorţat poate că acum aş putea să privesc senină filmele de acest fel, sau poate aş căuta alte filme, de acţiune de pildă.

Plîng dezolant, cu nasul în batistă, smiorcăind impresionant din cauza durerii de pe ecran, deşi ştiu foarte bine că nu toate filmele au la bază o poveste reală şi chiar dacă ar fi adevărată, întîmplarea nu are loc în timp real.

Poate că lipsa tatei din viaţa mea a mai avut un efect asupra mea. Major. Nu am fost niciodată în stare, şi probabil nu voi fi niciodată, să gestionez pierderile umane din viaţa mea. Indiferent dacă mă gîndesc la prieteni, sau la persoane iubite. Întotdeauna plecarea temporară sau definitivă a cuiva apropiat, sau la care ţineam mult, m-a durut, chiar dacă m-am simţit rănită, chiar dacă persoana a dovedit un caracter discutabil, sau chiar dacă aveam o altă percepţie asupra ei. Mereu am crezut că astfel de pierderi nu pot fi cuantificate, şi oricine a intrat odată în viaţa mea merită să-şi păstreze locul acolo pentru veşnicie. Iau în calcul şi diferenţele de opinie, şi turbulenţele din dragoste, şi contrazicerile academice. Evident, aceasta este teorie. În realitate, am pierdut astfel de oameni dragi, în diverse împrejurări. Şi, mărturisesc, pe cei mai mulţi dintre ei i-am regretat.

Dacă există un motiv pentru care sînt în stare să vorbesc/scriu despre asta...este faptul că am încercat să le opresc plecarea mărturisindu-le cît sînt de importanţi pentru mine. În foarte puţine cazuri nu am făcut asta, şi nu neapărat din vina mea. CRED, cu toată puterea, că se merită să le spunem celor apropiaţi cît de mult îi apreciem şi cît de săraci am fi fără ei. Chiar dacă uneori ne plictisesc, vorbesc prea mult sau nu se ridică la nivelul aşteptărilor noastre.

E ca şi cum moartea tatei m-a ajutat să privesc cu alţi ochi oamenii, să le descopăr calităţile în primul rînd, şi să fac eforturi pentru a-i păstra în preajma mea pe cei valoroşi.

Cancerul nu e doar un element în scenariu...în viaţa cotidiană el poartă alt nume: nepăsare. Ar trebui să existe o rugăciune pentru păstrarea şi protejarea prietenilor din viaţa noastră.

In sfîrşit, m-am prins.

1) Băsescu are comportamentul din ultimii 5 ani pentru că are o problemă personală cu Voiculescu, Năstase, Iliescu, Hrebenciuc. A spus-o foarte clar astăzi în dialogul de la Realitatea TV. Pe el asta îl interesează, cum să le facă ăstora viaţa grea.

2) Dat fiind faptul că preşedintele nu şi-a propus nici să medieze conflicte (ci să le creeze), nici să se lupte cu criza, nici să fie un bun promotor al României pe scena internaţională, şi pentru că singura lui misiune pare a fi aceea de a se lua la trîntă cu inamicii interni (reali sau imaginari), ar fi bine ca pe viitorul preşedinte al României să-l selectăm din sălile de forţă. Criteriile ar fi forţa musculară, puterea, înălţimea, greutatea, orele zilnice de antrenament. După aceea am plimba pe potenţialul candidat pe străzi, prin cartierele mai rău famate, ca să devină obraznic, tupeist, impertinent, plin de sine, arogant şi ca să înveţe să fie miştocar. Şi am avea preşedintele perfect.

Azi, Cotidianul a publicat un top discutabil. Topul fripturiştilor lui Băsescu . L-am văzut astă noapte tîrziu, l-am citit, mi-am imaginat că va stîrni pasiuni...dar ce să spun...era ultima mea problemă. Astăzi, descopăr pe blogul lui Lovin că Nistorescu e impotent. Mă rog, într-un alt post se specifica faptul că Nistorescu a avut 4 neveste parcă. Ei şi? Impotenţa lui Nistorescu, cea legată de neveste sau cea intelectuală chiar mă lasă rece. Dar contează dacă am un raft întreg de bibliotecă plin de cărţile lui Tismăneanu, Mihaieş, Patapievici, şi dacă spun că în viaţa mea nu am crezut că aceşti oameni pot gîndi strîmb şi face rău? Are importanţă dacă ascultam ca pe Dumnezeu ce scria Tismăneanu pentru Europa Liberă într-o perioadă în care cărţile lui nu existau în România şi dacă acum poziţia domnului Tismăneanu nu mai îmi permite decît să spun că nu-l mai înţeleg în nici un fel?

Cineva a stîrnit un război al patimilor şi mai ales al intereselor. Şi cu siguranţă nu sînt eu acea persoană. Nu este vina mea dacă susţinătorii lui Băsescu recită poezii de partid, înalţă osanale sau vorbesc o limbă de lemn foarte asemănătoare cu cea auzită cu mult timp în urmă. Eu n-am uitat. Majoritatea celor care fac asta astăzi sînt mai în vîrstă ca mine şi probabil îşi amintesc şi mai multe decît mine. Fac astăzi exact ceea ce alţii făceau pe atunci, îţi spun că negrul e alb, şi dacă vreun "nebun"vociferează, îl iau drept nebun, impotent, vîndut...

Dacă n-ar fi spus Constantinescu asta o puteam spune eu în seara asta: mi-e silă. Partea bună e că greaţa trece cu lămîie, şi cu altfel de lecturi. Slavă Cerului, încă sîntem liberi în sensul că putem să citim ce vrem şi putem vedea la televizor ce canal dorim.

Am să desenez mîine, pe o hîrtie mare, un calendar...cîte zile mai sînt din mandatul lui Traian Băsescu. În fiecare zi am să mai tai cîte o zi....în fiecare zi am să fiu fericită că am mai făcut un pas spre România în care numele lui Băsescu nu va mai spune nimic. Decît atunci cînd vom afla cînd s-a măritat fii-sa, sau cît de prosperi oameni de afaceri există în acea familie. Visez la România fără Băsescu şi fără POTENŢII lui susţinători aşa cum altădată visam la o viaţă fără Ceauşescu. Diferenţa e că atunci eram copil.

dor de Soare...

La un moment dat, fericirea înseamnă foarte puţin. Să poţi respira, trăi, gîndi, exprima, iubi...să poţi decide ce vrei să faci mîine, pe cine vrei să vezi azi... Ne plîngem că nu sîntem fericiţi o viaţă întreagă şi la un moment dat descoperim, năuci, că deşi stăteam pe fericire nu am văzut-o. Şi între timp, sătulă să ne aştepte s-o vedem, a plecat. De bunăvoie.

Seara e vremea nostalgiilor. Nu ştiu cum se face că se coc taman la vreme de seară, dau în pîrg, asemenea gutuilor toamna. Iar mie, paradoxal, mi-e un dor infinit de Primăvară. Şi de Soare. Lipsa Soarelui mă îmbolnăveşte pur şi simplu. Mai sînt multe luni pînă la Primăvară...are cineva o rază de Soare în plus să mi-o dea cu împrumut? La o adică...pot plăti şi dobîndă...

Compact, final de capitol

Cred că nostalgia m-a readus la Ringier în ultima săptămînă (plus două zile bonus). Nu ştiu ce speram, într-un fel poate să fac pace cu trecutul. Sau să leg un alt viitor. Oricum, am mers din nou pe drumul acela pe care l-am început cu atîta emoţie în aprilie 2006. De data asta pe trotuarul refacut nu mai erau maşini, nu mai sînt motive să circuli pe linia de tramvai. Parcarea a rămas la fel, puhoiul de oameni care se revarsă de la metrou nu s-a schimbat.

Am rămas într-una din redacţiile trustului, am revăzut chipuri cunoscute, mi-am revăzut o parte dintre foştii colegi, am avut oarecum senzaţia ciudată că inimile noastre sînt legate de un fir numai de noi ştiut. M-am pomenit zîmbind de foarte multe ori, m-am trezit înconjurată, după mai bine de 7 luni, de atmosfera după care am plîns atîta în primăvară şi pe care mi-am dorit-o atît de mult. Şi da, am revăzut-o pe cea mai dulce doamnă de acolo (prietenii şi foştii colegi ştiu cine e), şi mi-am făcut noi prieteni. Există şi persoane pe care abia le-am cunoscut şi cu care n-am avut ocazia să vorbesc prea mult, dar pe care le apreciez şi le doresc tot binele de pe lume.

S-au mai întîmplat două lucruri în această săptămînă. Importante.

1) am intrat în fosta redacţie Compact. Fusesem avertizată că a suferit modificări şi că voi avea o strîngere de inimă, fiindcă nu mai seamănă cu ceea ce a fost. Nu, nu mai seamănă. Şi da, am avut o strîngere de inimă, dar mult mai puţin serioasă decît aş fi crezut. Pentru că nu spaţiul era important pentru echipa Compact, nu redacţia, nu birourile, nu felul absolut încîntător în care noi am ştiut să decorăm acea redacţie mică. Ci echipa, fiecare dintre noi. Am reintrat pe uşa aceea şi nu am văzut nici un chip cunoscut (cu excepţia cuiva). Asta da, a durut. Dar ştiam cîţiva colegi care erau prin zonă. Şi mai ştiam, raţional, că oamenii sfinţesc locurile.

2) am văzut, într-o aripă a trustului, o cutie Compact (vezi poze). Între timp au dispărut din oraş. Cutia aceea mi-a fost dragă, aveam, şi eu, şi ea (şi alţii) aceeaşi poveste care a durat aproape 3 ani. Nu ştiu dacă este singura rămasă, dar dacă aş fi în locul celor de la Ringier aş păstra-o ca pe o amintire frumoasă. Măcar atît.

Şi uite-aşa am plecat de la Ringier, după 7 luni de la desfiinţarea Compact, cu zîmbetul pe buze şi cu Soarele pe cer. Cu adevărat există viaţă după Compact, asta aflasem deja, dar aveam nevoie să mă întorc ca să pot pleca din propria iniţiativă. Aveam nevoie să fac pace cu un loc pe care l-am iubit mult şi apoi l-am urît. Un loc în care m-am ales cu inamici, dar şi cu prieteni. Pe aceştia din urmă îi asigur că îmi sînt aproape de inimă şi îi voi păstra acolo.

Mulţumesc Compact, mulţumesc Ringier! A fost o etapă dezamăgitoare şi tristă uneori, dar necesară.

Compact inseamnă (şi lista rămîne deschisă pînă am să am certitudinea că e completă. la ora asta sigur nu e):

1) Laurenţiu Ciocăzanu,

2) Evelin Ceciu

3) Alexandra Duţulescu

4) Mariana Apostol

5) Bogdan Biszok

6) Magda Cîmpeanu

7) Cristina Drăgulin

8) Otilia Cristea

9) Ciprian Rus

10) Ciprian Voiculescu

11) Anca Petrache

12) Georgiana Mitroi

13) Laura Dudău

14) Iulia Roman

15) Elena Nedelcu

16) Ionuţ Mareş

17) Adrian Pisică

18) Cristian Simion

19) Dana Lascu

20) Adriana Chiru

21) Daniel Nanu

22) Horia Ghibuţiu

23) Georgiana Ion

24) Motzu

25) Ionuţ Zgondoiu

Foarte tare speculaţia lui Sergiu Andon: cei trei europarlamentari cu care s-a întîlnit ieri Traian Băsescu (Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu) nu sînt străini de anunţul referendumului pentru Parlament unicameral. În plus, ca să faci referendum pe orice temă, trebuie să existe un proiect. Ori, în acest caz proiectul nu există. Este doar o temă numai bună de campanie electorală.

Bravo Băse, te-ai scos! M-am prins şi eu la ce servesc consilierii prezidenţiali şi amicii intelectuali din jurul prezidentului.

UPDATE: Ce papagaliţă e Roberta Anastase! În trei minute a repetat de trei ori acelaşi lucru, iar la final a întors spatele întrebărilor. În ultimii 5 ani nu s-a auzit nimic de Parlament unicameral, au scos iepuraşul din joben acum cînd preşedintele e în picaj. Sînteţi geniali! Există o genialitate a răului. Sînteţi maeştri!

tristete in iarba

Intotdeauna se gasesc fiinte mai necajite decit noi...Imi venea sa-l iau acasa. Ma intreb daca il voi revedea. :)))

Citesc pe blogul lui Vladimir Tismăneanu un articol Deutsche Welle semnat George Arun, despre "apostolii denigrării". Este o luare de poziţie de fapt împotriva celor care atacă pe "intelectualii lui Băsescu".

Câteva elemente mi-au atras atenţia:

-faptul că o parte din elita românească este criticată în ultimele luni se datorează partizanatului politic al acesteia. Atunci cînd constaţi că preşedintele are din ce în ce mai puţină susţinere publică, sau că a pierdut contactul cu realitatea, că face declaraţii din ce în ce mai hazardate şi totuşi o parte dintre intelectuali au format un scut de apărare al preşedintelui, ai dreptul să te întrebi "ce îi mînă pe aceştia în luptă". Răspunsul dat cel mai des este interesul. Uneori evident, alteori ascuns. Nu-mi permit să cred că oameni care scriu articole şi cărţi sînt naivi;

-atacurile vor continua probabil în campania electorală, poate sub forma injuriilor, dau nu sub forma mistificărilor. Atacurile jurnalistice de la principalele televiziuni de ştiri de pildă se bazează pe declaraţii, informaţii, nu pe păreri personale. Dacă preşedintele nu i-ar fi spus de pildă Monei Pivniceru că ar condamna-o pe loc, probabil că presa nu ar fi vuit vreo săptămînă. Dacă nesimţirea Udrea-Ridzi nu ar fi atins apogeul după ce au fost impuse de preşedinte în guvern s-ar mai fi pierdut atîţia bani şi atîta timp discutînd despre ele?

-nu mi se pare că înverşunarea din ultimele luni are de-a face cu "modelul Vadim". Dacă Vadim ar fi fost o conştiinţă dorită de români probabil că ajungea demult preşedinte. Înverşunarea se datorează felului în care preşedintele tratează, de ani buni, diverse segmente ale societăţii. A mai rămas ceva în societatea românească (în afară de familie, PDL şi acei cîţiva intelectuali) care să nu fi fost arătat cu degetul şi insultat de Traian Băsescu?

-este înduioşător să crezi că toţi cei care critică pe Băsescu sau pe cei care îl apără sînt anonimi sau "scoşi de la naftalină". Nu ştiu de ce "intelectualii lui Băsescu" (ca să vorbesc generic) cred că sînt singurii care au dreptul să se exprime în spaţiul public sau sînt singurii care au dreptul să se numească intelectuali. Intelectualitatea are un rol important în orice ţară, şi, în vremuri potrivnice, destinul multor state a fost salvat de o mînă de oameni care au avut curaj şi viziune. Nu e cazul României. Cel puţin nu după 90. În 1990, intelectualitatea era legată de fenomenul Piaţa Universităţii. În 2009, singurii intelectuali sînt cei care refuză să vadă că Băsescu duce România în neant? Cu plecăciune îmi permit să spun că nu numai ei trăiesc în ţara asta. Deocamdată ei văd ceva ce restul lumii nu vede. Marile realizări ale unui preşedinte. Excelent. Ar fi bine să ni le spună şi nouă. De la noi se vede PSD la guvernare, Ridzi, Udrea, condamnarea magistraţilor, pupături pe la diverse sărbători, atacarea constantă a presei sau turism cu avionul.

-şi într-un articol jurnalistic, şi într-o lucrare academică se cere rigoare, sînt dorite elementele concrete nu generale. Ar fi fost bine de spus cînd a fost atacat Vladimir Tismăneanu de pildă, din cauza raportului Comisiei prezidenţiale. Nu am auzit demult o discuţie pe această temă. Nici nu ar fi de actualitate în condiţiile în care acum în România se vorbeşte despre o guvernare catastrofală, cea mai proastă din ultimii 20 de ani. Nu exclud însă varianta ca Tismăneanu să fi fost pomenit la pachet cu cei care se exprimă/scriu numai de bine despre Băsescu. Eu personal nu cred că numirea lui Tismăneanu în fruntea acelei comisii a fost o greşeală, sau că raportul nu este în general bun. Dacă ar fi să spun ceva despre Tismăneanu plecînd de la articolele din ultimele luni ar fi că mă întristează atitudinea lui vizibilă pro-Băsescu. Şi nu-l pot apăra mereu pe motiv că n-ar fi bine informat.

-resentimentul de care pomeneşte Arun există probabil. Dar el îl distorsionează. Atîta vreme cît nişte ani din viaţa ta au fost consumaţi de ceauşism, cînd alţi 20 de ani au fost înghiţiţi de reforme, încercări, politicianism ieftin, prostie, interes, corupţie, nu îţi mai poţi permite să suporţi încă 5 ani de băsescianism dublat de efectele unei crize economice pusă la cale în laboratoarele aceluiaşi Băsescu. Pentru că efectele crizei în România au fost dublate de un guvern iresponsabil.

"Intelectualii lui Băsescu" se pun singuri într-o poziţie de disconfort. Am mai spus-o. Dacă în România situaţia se va agrava, vor avea de plătit şi un preţ moral. Pentru că prin atitudinea lor au făcut scut pentru un om, nu pentru România.

Nu mai merg la echitatie!

Draga Lucica,

Degeaba te uiti tu oftind la pozele cu cai, degeaba vrei la echitatie, degeaba ai amintiri despre niste planuri (cum altfel daca nu marete) pe care le faceam noi prin vara, te anunt ca mie cel putin mi s-au facut toate praf. Sau scrum. Sau tandari. Cum vrei s-o iei.

Bine, acuma stii si tu ca mai jos de podea nu poti cadea, iar singurul drum e in sus...momentan eu experimentez statul in genunchi pe coji de nuca, la colt, ca altadata sa ma invat minte sa mai visez la... cai verzi pe pereti. Apropos...nu pot incaleca si pe un cal verde? Fie el si de pe perete? Musai unul vopsit roz, desi la mine peretii sint albi ca de! e bloc nou. Ce fite si la peretii astia...

Oricum, daca vei ajunge la caluti mai repede decit mine, ceea ce n-ar fi chiar de mirare, te rog din suflet sa le duci, din partea mea, cubulete de zahar. Sa-i mingii neaparat pe boticurile catifelate si sa le spui ca mi-e dor de ei tare.

Boc, la 3X3

Hai să presupunem că Ciutacii Antenelor nu au dreptate cînd spun că preşedintele se duce doar la B1 ( la Naşul) şi la televiziunea publică (unde are vizibilitate maximă, îl văd mai ales amărîţii care nu au cablu) fiindcă acolo nu-i pune nimeni întrebări "grele" . OK.

Da uite că teoria lor a fost reconfirmată azi, de Emil Boc, la un alt post de televiziune, Realitatea, la emisiunea lui Stelian Tănase, cel care a reuşit contraperformanţa de a-l avea sub nas un ceas pe cel mai elucubrant premier al României de după 90, fără a-i pune măcar una bucată întrebare de bun simţ. Practic, Boc a venit şi vreme de o oră a zis ce a vrut el despre orice, pornind de la educaţie, salariile profesorilor, economie, FMI şamd. Nu reuşesc să înţeleg prea bine în calitate de ce moderează Stelian Tănase această emisiune. În calitate de scriitor? Poate. Dar în cazul ăsta o face prost. Şi pierde ocazia să-i pună repetentului la economie pe nume Boc măcar cîteva dintre întrebările pe care le-ar pune şi cel din urmă jurnalist.

În rest, acelaşi debit verbal exasperant, acelaşi limbaj democratic de lemn, aceeaşi nesimţire (cînd Tănase vrea să-l oprească din explicaţiile privind sistemul de învăţămînt şi să-l întrebe ceva despre salariile profesorilor, premierul zice că el vrea să explice în continuare cum e cu reforma educaţională, şi mai vorbeşte vreun sfert de ceas pe chestiunea asta, de parcă era într-o emisiune la televiziunea personală) şi desigur, aceleaşi prostii. Nici măcar nu mă interesează dacă o dă sau nu afară pe Ecaterina Andronescu. Nici nu ştiu dacă mai contează. Dar m-a amuzat copios povestea cu bacalaureatul. Cînd s-a înfiinţat sistemul cu 7 probe (sau cîte or fi fost), s-a spus că bine, bacalaureatul va fi mai greu, dar admiterea la facultate va fi mai uşoară. După...10-12 ani sau cîţi or mai fi, iată că revin la bacul cu 3 probe, adică de unde am plecat, dar nu am auzit cum va mai fi admiterea. Sau..mai bine să nu întreb dacă mă gîndesc la diplomele pe bani, doctoratele obţinute de dragul sporului de doctorat şamd. Mă amuză să văd că tocmai Boc se plînge că avem un învăţămînt care promovează învăţarea pe de rost a unor informaţii şi atît, cînd taman el recită, 24 de ore din 24 la nevoie, aceleaşi fraze, la turaţie maximă, ca o dovadă a sistemului educaţional care încurajează învăţarea papagalicească. Şi apropos, domnule Boc, nu se spune "care bagă la copii în cap", ci "care bagă copiilor în cap".

Ascultam monologul lui Boc şi mă gîndeam cît de mult rău fac României toţi cei care, într-un fel sau altul, slujesc sau susţin încă administraţia Băsescu sau guvernarea PDL (PSD e doar în visul lui Geoană). Mă gîndeam cam ce ar trebui să păţească oamenii ăştia, şi unde ar trebui eventual să se ascundă dacă Băsescu şi PDL se vor menţine la putere şi din decembrie încolo şi dacă România va cădea şi mai mult. Şi cînd spun România nu mă refer la ceva abstract, ci la oamenii care o compun. Cei care vor ajunge la propriu muritori de foame într-o ţară guvernată de nişte iresponsabili susţinuţi, din păcate, de alţi iresponsabili interesaţi. Probabil vor muri oameni, dar nici unul dintre cei vinovaţi politic sau moral nu se vor considera vinovaţi. Nimeni "nu va da samă" de nimic. Vor da vina pe criză, pe PSD, pe liberali, pe ghinion. Băsescu este, nu am nici un dubiu, îmbătat de putere, iraţional şi a pierdut complet contactul cu realitatea. Nu e o comparaţie forţată, dar mie personal îmi aduce aminte de Ceauşescu. Diferenţa e că Ceauşescu era după vreo 23 de ani la conducerea României, Băsescu are doar 5 ani.

Sper din toată inima că nu va mai pupa un mandat la Cotroceni. Încep să sper din ce în ce mai mult, pe măsură ce văd că nu există weekend să nu mai capete o porţie de reproşuri/fluierături din partea românilor. Mă gîndeam astăzi că, pentru prima dată după 89, devine vizibil cu adevărat curajul oamenilor de a-i spune preşedintelui în faţă că îl dezaprobă şi să-l trimită la treabă, nu la plimbat prin ţară ca vodă prin lobodă. Asta este forţa extraordinară, minunea democraţiei! Şi poate ea ne mai oferă o şansă, la 20 de ani după prima.

Mă sperie faptul că am ajuns să-i consider raţionali şi decenţi şi înţelepţi pe Iliescu şi Constantinescu, pe Văcăroiu, Ciorbea şi Radu Vasile, că Adrian Năstase, cu toate termopanele lui, e mai puţin periculos, iar Geoană mai puţin prostănac. Mă sperie faptul că am ajuns să apreciez ceea ce înainte mi se părea de neacceptat. Şi asta numai pentru că am avut încredere într-un om despre care ştiam că este conflictual şi dificil. Dar nu mi-am închipuit, nici în cel mai negru coşmar al existenţei mele, că poate fi atît de nebun încît să-şi dorească să se prăbuşească odată cu România.

P.S. Am apreciat faptul că Boc nu s-a adresat lui Stelian Tănase cu "derbedeul dracului".