E frustrant sa ții la cineva așa de mult și el să nu știe. Sau, mai rău, să creadă că ești oarecum supărată pe el. Oare cînd am sa pot să-mi iau la revedere de la el pentru totdeauna și să-l uit definitiv? Am să am curaj, în final, să-i spun cît de mult am ținut la el? Aș vrea să știu. Mi-e foarte dor de el.

Cristian Preda mi s-a parut aproape disperat in dimineata asta intr-o interventie pe B1, vorbind despre reforma partidelor, oligarhie etc. Personal sint mirata, dar voi reveni la asta cind voi avea timp.

UPDATE: ce propune Preda, partid de mase unde banii sa vina din sponsorizari si nu din donatii ale unor oameni de afaceri care sa pretinda apoi recompense in actul de guvernare e o propunere interesanta. Am dubii mari ca PDL ar fi in stare de asa ceva, si in plus...am o mare problema cu Preda. Cred ca m-am intrebat de un milion de ori in ultimele saptamini, el chiar NU a realizat greselile PDL din 2009? Lasa-le pe alea de guvernare...ma refer la greselile de a numi/promova anumite persoane pe anumite functii. El chiar nu stie ca un om de buna credinta, cu scoala si cu principii nu are NICI O SANSA in politica si nu va trece niciodata dincolo de misiunea de a lipi afise si de a plati cotizatia? Teama mi-e ca politicienii mai noi sau mai vechi sint complet rupti de realitatea din filiale.

România a ajuns moșia unor idioți!

"Să se bucure poporul român că n-am pus-o pe Bahmuţeanca pe listă", a glăsuit Silviu Prigoană, apropos de candidatura lu' fi-su, Honorius, pentru locul rămas vacant de la Camera Deputaţilor. Si mirlănia a continuat:
"La următoarele alegeri, soacra şi cu Bahmuţeanca şi cu Maximus pe listă, pentru că nu se mai poate trăi în ţara asta", a continuat Prigoană. Declarațiile au fost făcute la Realitatea TV, nu în fața vilei sau în piață.

De la unu care făcea deliciul tabloidelor cu niște ani în urmă tot divorțînd și tot însurîndu-se cu o "lady" pe care o mai și altoia din cînd în cînd...nu mă așteptam la mai mult. Ăsta e prigoană, asta e bahmuțeanu. Niște țațe de ambe sexe care au înțeles că publicitatea e bună cu orice preț. Chiar cu prețul aruncării la coș a bunului simț. Asta...dacă au avut vreodată așa ceva, chestie de care mă îndoiesc. Nu e un păcat să faci afaceri din gunoi, păcat e să nu fii în stare să te ridici din el chiar dacă ai bani, chiar dacă ești politician, chiar dacă te crezi...domn. Ce glumă bună! Domnia lui prigoană nu miroase a oaie, ca a lui becali, ci miroase a mahala. Și se știe, Bucureștiul a fost dintotdeauna renumit pentru mahalalele sale.

Cu bani poți cumpăra orice. Diplome în SUA, mașini de lux, distracția pe Dorobanți pentru niște odrasle la fel de nesimțite ca și tatăl. Prigoană jr. este leit tac-su. Nesimțit, încrezut, dar și prost făcut grămadă! Fiindcă altfel nu s-ar umfla în pene că muncește de la 12 ani (a încălcat prigoană legea și a trimis un minor de 12 ani să aducă bani în casă???), sau cu o diplomă americană (uitînd că și americanii au nevoie de bani, chiar dacă pentru asta îți dau o diplomă), asta după ce dintotdeauna s-a aflat pe prima pagină a tabloidelor datorită pițipoancelor, a mașinilor sale, sau a faptului că a depășit viteza legală avînd permisul suspendat. L-a auzit cineva din țara asta pe honorius spunînd ceva inteligent sau făcînd vreo analiză economică sau politică? Mă îndoiesc. Ei bine, dacă Dumnezeu nu face vreo minune, caricatura asta va ajunge deputat. Și asta nu fiind ales de cei din setorul 1, așa cum a încercat să convingă băsescu, vezi dragă Doamne nu e numit pe funcție, ci candidează!) ci fiindcă mașinăria de partid va funcționa fix ca în cazul altei capabile, inteligente și muncitoare de pe Dorobanți, eba.

Poate aș fi avut mai multe pretenții de la băsescu. Nu de alta da zicea că și-a învățat lecția. Pe dracu! Nici n-a trecut anul și a și comis cîteva. Numirea lui boc, numirea lui udrea, benchetuirea de ziua lui udrea (pot înțelege slăbiciunea pentru blondă, da să însiști cu "simpatia" în văzul lumii e de prost gust), declarațiile și minciunile de la OTV cum că odraslele politicienilor fac și ele săracele ce fac și odraslele judecătorilor, și ale ziariștilor....Cu o singură diferență, pentru fiul de judecător sau de jurnalist nu se pune în mișcare o întreagă mașinărie de partid.

Așa că domnule președinte sînteți la fel de penibil ca și în ultimii 5 ani, și da, vă puteți lua de mînă cu prietenii și susținătorii dvs. din clanul prigoană. Vestea proastă e că există șanse mari să nu vă terminați acest mandat la Cotroceni. Și odată cu băsescu or să-și rupă gîtul și restul.

Nu ştiu de ce, de fiecare dată cînd văd un film în care cineva moare de cancer sfîrşesc prin a plînge în hohote. Adică ştiu de ce. Poate are legătură cu faptul că tata a murit de cancer, şi deşi au trecut mulţi ani de atunci probabil că niciodată nu am acceptat cu adevărat plecarea lui. Mereu am considerat-o un accident de parcurs, o pedeapsă, o nedreptate, o imensă nedreptate, deşi la vîrsta la care se întîmpla povestea nu eram în stare să înţeleg foarte bine consecinţele asupra vieţii mele. Dacă părinţii mei ar fi divorţat poate că acum aş putea să privesc senină filmele de acest fel, sau poate aş căuta alte filme, de acţiune de pildă.

Plîng dezolant, cu nasul în batistă, smiorcăind impresionant din cauza durerii de pe ecran, deşi ştiu foarte bine că nu toate filmele au la bază o poveste reală şi chiar dacă ar fi adevărată, întîmplarea nu are loc în timp real.

Poate că lipsa tatei din viaţa mea a mai avut un efect asupra mea. Major. Nu am fost niciodată în stare, şi probabil nu voi fi niciodată, să gestionez pierderile umane din viaţa mea. Indiferent dacă mă gîndesc la prieteni, sau la persoane iubite. Întotdeauna plecarea temporară sau definitivă a cuiva apropiat, sau la care ţineam mult, m-a durut, chiar dacă m-am simţit rănită, chiar dacă persoana a dovedit un caracter discutabil, sau chiar dacă aveam o altă percepţie asupra ei. Mereu am crezut că astfel de pierderi nu pot fi cuantificate, şi oricine a intrat odată în viaţa mea merită să-şi păstreze locul acolo pentru veşnicie. Iau în calcul şi diferenţele de opinie, şi turbulenţele din dragoste, şi contrazicerile academice. Evident, aceasta este teorie. În realitate, am pierdut astfel de oameni dragi, în diverse împrejurări. Şi, mărturisesc, pe cei mai mulţi dintre ei i-am regretat.

Dacă există un motiv pentru care sînt în stare să vorbesc/scriu despre asta...este faptul că am încercat să le opresc plecarea mărturisindu-le cît sînt de importanţi pentru mine. În foarte puţine cazuri nu am făcut asta, şi nu neapărat din vina mea. CRED, cu toată puterea, că se merită să le spunem celor apropiaţi cît de mult îi apreciem şi cît de săraci am fi fără ei. Chiar dacă uneori ne plictisesc, vorbesc prea mult sau nu se ridică la nivelul aşteptărilor noastre.

E ca şi cum moartea tatei m-a ajutat să privesc cu alţi ochi oamenii, să le descopăr calităţile în primul rînd, şi să fac eforturi pentru a-i păstra în preajma mea pe cei valoroşi.

Cancerul nu e doar un element în scenariu...în viaţa cotidiană el poartă alt nume: nepăsare. Ar trebui să existe o rugăciune pentru păstrarea şi protejarea prietenilor din viaţa noastră.

PS-are dreptate prigoana sr...nu e nepotism, e nesimțire crasă.

In sfîrşit, m-am prins.

1) Băsescu are comportamentul din ultimii 5 ani pentru că are o problemă personală cu Voiculescu, Năstase, Iliescu, Hrebenciuc. A spus-o foarte clar astăzi în dialogul de la Realitatea TV. Pe el asta îl interesează, cum să le facă ăstora viaţa grea.

2) Dat fiind faptul că preşedintele nu şi-a propus nici să medieze conflicte (ci să le creeze), nici să se lupte cu criza, nici să fie un bun promotor al României pe scena internaţională, şi pentru că singura lui misiune pare a fi aceea de a se lua la trîntă cu inamicii interni (reali sau imaginari), ar fi bine ca pe viitorul preşedinte al României să-l selectăm din sălile de forţă. Criteriile ar fi forţa musculară, puterea, înălţimea, greutatea, orele zilnice de antrenament. După aceea am plimba pe potenţialul candidat pe străzi, prin cartierele mai rău famate, ca să devină obraznic, tupeist, impertinent, plin de sine, arogant şi ca să înveţe să fie miştocar. Şi am avea preşedintele perfect.

Azi, Cotidianul a publicat un top discutabil. Topul fripturiştilor lui Băsescu . L-am văzut astă noapte tîrziu, l-am citit, mi-am imaginat că va stîrni pasiuni...dar ce să spun...era ultima mea problemă. Astăzi, descopăr pe blogul lui Lovin că Nistorescu e impotent. Mă rog, într-un alt post se specifica faptul că Nistorescu a avut 4 neveste parcă. Ei şi? Impotenţa lui Nistorescu, cea legată de neveste sau cea intelectuală chiar mă lasă rece. Dar contează dacă am un raft întreg de bibliotecă plin de cărţile lui Tismăneanu, Mihaieş, Patapievici, şi dacă spun că în viaţa mea nu am crezut că aceşti oameni pot gîndi strîmb şi face rău? Are importanţă dacă ascultam ca pe Dumnezeu ce scria Tismăneanu pentru Europa Liberă într-o perioadă în care cărţile lui nu existau în România şi dacă acum poziţia domnului Tismăneanu nu mai îmi permite decît să spun că nu-l mai înţeleg în nici un fel?

Cineva a stîrnit un război al patimilor şi mai ales al intereselor. Şi cu siguranţă nu sînt eu acea persoană. Nu este vina mea dacă susţinătorii lui Băsescu recită poezii de partid, înalţă osanale sau vorbesc o limbă de lemn foarte asemănătoare cu cea auzită cu mult timp în urmă. Eu n-am uitat. Majoritatea celor care fac asta astăzi sînt mai în vîrstă ca mine şi probabil îşi amintesc şi mai multe decît mine. Fac astăzi exact ceea ce alţii făceau pe atunci, îţi spun că negrul e alb, şi dacă vreun "nebun"vociferează, îl iau drept nebun, impotent, vîndut...

Dacă n-ar fi spus Constantinescu asta o puteam spune eu în seara asta: mi-e silă. Partea bună e că greaţa trece cu lămîie, şi cu altfel de lecturi. Slavă Cerului, încă sîntem liberi în sensul că putem să citim ce vrem şi putem vedea la televizor ce canal dorim.

Am să desenez mîine, pe o hîrtie mare, un calendar...cîte zile mai sînt din mandatul lui Traian Băsescu. În fiecare zi am să mai tai cîte o zi....în fiecare zi am să fiu fericită că am mai făcut un pas spre România în care numele lui Băsescu nu va mai spune nimic. Decît atunci cînd vom afla cînd s-a măritat fii-sa, sau cît de prosperi oameni de afaceri există în acea familie. Visez la România fără Băsescu şi fără POTENŢII lui susţinători aşa cum altădată visam la o viaţă fără Ceauşescu. Diferenţa e că atunci eram copil.

dor de Soare...

La un moment dat, fericirea înseamnă foarte puţin. Să poţi respira, trăi, gîndi, exprima, iubi...să poţi decide ce vrei să faci mîine, pe cine vrei să vezi azi... Ne plîngem că nu sîntem fericiţi o viaţă întreagă şi la un moment dat descoperim, năuci, că deşi stăteam pe fericire nu am văzut-o. Şi între timp, sătulă să ne aştepte s-o vedem, a plecat. De bunăvoie.

Seara e vremea nostalgiilor. Nu ştiu cum se face că se coc taman la vreme de seară, dau în pîrg, asemenea gutuilor toamna. Iar mie, paradoxal, mi-e un dor infinit de Primăvară. Şi de Soare. Lipsa Soarelui mă îmbolnăveşte pur şi simplu. Mai sînt multe luni pînă la Primăvară...are cineva o rază de Soare în plus să mi-o dea cu împrumut? La o adică...pot plăti şi dobîndă...

Compact, final de capitol

Cred că nostalgia m-a readus la Ringier în ultima săptămînă (plus două zile bonus). Nu ştiu ce speram, într-un fel poate să fac pace cu trecutul. Sau să leg un alt viitor. Oricum, am mers din nou pe drumul acela pe care l-am început cu atîta emoţie în aprilie 2006. De data asta pe trotuarul refacut nu mai erau maşini, nu mai sînt motive să circuli pe linia de tramvai. Parcarea a rămas la fel, puhoiul de oameni care se revarsă de la metrou nu s-a schimbat.

Am rămas într-una din redacţiile trustului, am revăzut chipuri cunoscute, mi-am revăzut o parte dintre foştii colegi, am avut oarecum senzaţia ciudată că inimile noastre sînt legate de un fir numai de noi ştiut. M-am pomenit zîmbind de foarte multe ori, m-am trezit înconjurată, după mai bine de 7 luni, de atmosfera după care am plîns atîta în primăvară şi pe care mi-am dorit-o atît de mult. Şi da, am revăzut-o pe cea mai dulce doamnă de acolo (prietenii şi foştii colegi ştiu cine e), şi mi-am făcut noi prieteni. Există şi persoane pe care abia le-am cunoscut şi cu care n-am avut ocazia să vorbesc prea mult, dar pe care le apreciez şi le doresc tot binele de pe lume.

S-au mai întîmplat două lucruri în această săptămînă. Importante.

1) am intrat în fosta redacţie Compact. Fusesem avertizată că a suferit modificări şi că voi avea o strîngere de inimă, fiindcă nu mai seamănă cu ceea ce a fost. Nu, nu mai seamănă. Şi da, am avut o strîngere de inimă, dar mult mai puţin serioasă decît aş fi crezut. Pentru că nu spaţiul era important pentru echipa Compact, nu redacţia, nu birourile, nu felul absolut încîntător în care noi am ştiut să decorăm acea redacţie mică. Ci echipa, fiecare dintre noi. Am reintrat pe uşa aceea şi nu am văzut nici un chip cunoscut (cu excepţia cuiva). Asta da, a durut. Dar ştiam cîţiva colegi care erau prin zonă. Şi mai ştiam, raţional, că oamenii sfinţesc locurile.

2) am văzut, într-o aripă a trustului, o cutie Compact (vezi poze). Între timp au dispărut din oraş. Cutia aceea mi-a fost dragă, aveam, şi eu, şi ea (şi alţii) aceeaşi poveste care a durat aproape 3 ani. Nu ştiu dacă este singura rămasă, dar dacă aş fi în locul celor de la Ringier aş păstra-o ca pe o amintire frumoasă. Măcar atît.

Şi uite-aşa am plecat de la Ringier, după 7 luni de la desfiinţarea Compact, cu zîmbetul pe buze şi cu Soarele pe cer. Cu adevărat există viaţă după Compact, asta aflasem deja, dar aveam nevoie să mă întorc ca să pot pleca din propria iniţiativă. Aveam nevoie să fac pace cu un loc pe care l-am iubit mult şi apoi l-am urît. Un loc în care m-am ales cu inamici, dar şi cu prieteni. Pe aceştia din urmă îi asigur că îmi sînt aproape de inimă şi îi voi păstra acolo.

Mulţumesc Compact, mulţumesc Ringier! A fost o etapă dezamăgitoare şi tristă uneori, dar necesară.

Compact inseamnă (şi lista rămîne deschisă pînă am să am certitudinea că e completă. la ora asta sigur nu e):

1) Laurenţiu Ciocăzanu,

2) Evelin Ceciu

3) Alexandra Duţulescu

4) Mariana Apostol

5) Bogdan Biszok

6) Magda Cîmpeanu

7) Cristina Drăgulin

8) Otilia Cristea

9) Ciprian Rus

10) Ciprian Voiculescu

11) Anca Petrache

12) Georgiana Mitroi

13) Laura Dudău

14) Iulia Roman

15) Elena Nedelcu

16) Ionuţ Mareş

17) Adrian Pisică

18) Cristian Simion

19) Dana Lascu

20) Adriana Chiru

21) Daniel Nanu

22) Horia Ghibuţiu

23) Georgiana Ion

24) Motzu

25) Ionuţ Zgondoiu

Foarte tare speculaţia lui Sergiu Andon: cei trei europarlamentari cu care s-a întîlnit ieri Traian Băsescu (Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu) nu sînt străini de anunţul referendumului pentru Parlament unicameral. În plus, ca să faci referendum pe orice temă, trebuie să existe un proiect. Ori, în acest caz proiectul nu există. Este doar o temă numai bună de campanie electorală.

Bravo Băse, te-ai scos! M-am prins şi eu la ce servesc consilierii prezidenţiali şi amicii intelectuali din jurul prezidentului.

UPDATE: Ce papagaliţă e Roberta Anastase! În trei minute a repetat de trei ori acelaşi lucru, iar la final a întors spatele întrebărilor. În ultimii 5 ani nu s-a auzit nimic de Parlament unicameral, au scos iepuraşul din joben acum cînd preşedintele e în picaj. Sînteţi geniali! Există o genialitate a răului. Sînteţi maeştri!

tristete in iarba

Intotdeauna se gasesc fiinte mai necajite decit noi...Imi venea sa-l iau acasa. Ma intreb daca il voi revedea. :)))