Adio COMPACT!

Azi, 27 februarie 2009, ar fi trebuit să iasă pe piaţă numărul 706. Echipa Compact l-a făcut. Şedinţă de sumar, discuţii pe subiecte la 2, suplimentul de sport la care băieţii lucrează de ceva timp era gata, unele pagini erau terminate. Ba mai mult, deja redacţia începuse să pregătească subiectele pentru următorul supliment, cel de pe 8 martie. Din păcate, bucureştenii nu vor mai citi ziarul Compact, pentru că s-a luat decizia închiderii lui. Ieri, joi, la 17.23 au anunţat şedinţă la 17.30, iar discursul a avut o structură previzibilă, nu va mai exista nici un party de trei ani, pentru că...bla bla bla. Nu sunteţi voi vinovaţi, sunteţi o echipă inimoasă...dar ziarul de mâine nu mai iese. Şi gata. Nu cred că vreunul dintre colegii mei care erau în acea sală a conştientizat, din primele clipe, ce consecinţe are anunţul. Nici măcar eu. Înţelegeam foarte bine engleza lui Marius Hagger, dar mintea refuza încă să accepte sensul frazelor rostite de el. Poate le-a fost mai uşor celor care ştiau că asta va urma, dar nu cred că erau mai mult de doi în acea sală de şedinţe. Mulţi nu reuşiseră să îşi revină din şoc nici vreo două ore după. Unul dintre băieţi spunea că îi va fi foarte greu duminică, atunci când, în mod normal, ar trebui să plece spre birou.

A existat un singur gest sublim în această după-amiază, al unui tip pletos de la Libertatea cred. Nu ştiu cum se numeşte, venea destul de rar pe la noi. A intrat în redacţia deja în derivă, şi a spus, cu voce tare să îl auzim toţi, că îi pare rău de decizia luată, că mulţi alţii au trecut prin asta, ştie că suntem speriaţi şi ne este rău, dar că nu trebuie să fim descurajaţi, trebuie să fim puternici începând de mâine dimineaţă şi ne va fi bine. Ne-a urat baftă, succes...fraze simple, sincere, cu atât mai mult cu cât nimeni nu îl rugase să ne mângâie pe creştet. Îmi pare rău că nu am apucat să îi mulţumesc. Dar la ora la care se petrecea asta logica mea se pierduse.

Şi mai este o imagine care mi-a rămas în memorie. Instantaneu după şedinţă toţi am început să ne eliberăm dulapurile şi birourile de toate lucrurile personale. De parcă voiam să fugim cât mai repede dintr-un loc în care nu mai eram doriţi. Asta după ce, vreme de 34 de luni, spaţiul acela ne fusese casă mai mult decât propriile locuinţe, şi după ce scosesem un ziar pe care cel puţin 160.000 de bucureşteni îl citeau dimineaţa.

Pozele de sus sunt ale unora dintre colegii mei. Într-o ordine absolut întâmplătoare. Ciprian Rus, Ciprian Voiculescu, Alexandra Duţulescu, Georgiana Mitroi, Cristina Drăgulin, Bogdan Biszok, Otilia Cristea, Cătălin Tudorică, Motzu, Magda Câmpeanu, Anca Petrache, Cristian Marcu, Cristian Ioniţă (Ghiţă), Emilia Lapa, Anca Cornilă, Laura Dudău, Iulia Roman, Georgiana Ion, Cătălina Şeitan, Cristian Florentin,Adrian Pisică şi sper că n-am scăpat pe nimeni din vedere. Ba da! Pe Ionuţ Mareş, pe Bianca Stănescu, pe Elena, pe Mariana Apostol, pe Oana piticuţ.

Mai sunt şi alţi foşti colegi, plecaţi între timp, şi pe care ar trebui să-i pot aminti aici. Dana Lascu, Daniel Nanu, Evelin Ceciu, Laurenţiu Ciocăzanu, Puka, Ruxandra Olăraşu, Laura Lavrinte, Miki, Ionuţ Zgondoiu, Adriana Chiru, Horia Ghibuţiu, Cristi Simion...îmi pare rău că nu-mi mai amintesc de cei plecaţi în primul an. Mai sunt şi colegii de la marketing!

Nu voi comenta absolut deloc cele întâmplate azi. La finalul unei aventuri este bine să îţi aduci aminte de ceea ce a fost frumos. Iar Compact a fost, în general, ceva frumos. A început, pentru mine, cu o discuţie la cafea, a continuat cu mutarea la Bucureşti, iar apoi... apoi lucrurile au devenit ceva mai complicate. Dar de o bucată de timp spuneam, foarte des, că echipa Compact este frumoasă. Devenisem într-adevăr o echipă, uneori aveam senzaţia că ne maturizasem, crescusem, devenisem mai înţelepţi şi mai buni în ceea ce făceam. Şi în fiecare zi, o redacţie mică dar dinamică făcea ca ziarul de mâine să fie mai bun decât cel de azi. În fiecare zi născoceam. Existau proiecte care aşteptau să fie finalizate. Existau zâmbete de mulţumire când vedeai oamenii citind ziarul la metrou sau aiurea. Exista acea seriozitate şi implicare a noastră pe care era imposibil să n-o vezi zi de zi.

Compact a devenit istorie. Unii au căutat vinovaţi, alţii i-au şi găsit. Nu ştiu dacă cei la care se face referire sunt într-adevăr de vină pentru ceva. Dar cu siguranţă că nişte vinovaţi există. Numai că, de plătit plătesc alţii. Care nu au altă vină decât aceea că s-au dus, zi de zi, la serviciu, au avut şefi, şi şi-au făcut treaba.

Acum îmi vine să zâmbesc amar...anul trecut mi-am luat doar vreo şapte zile de concediu. Anul ăsta l-am început conştientă că îmi pot lua şi restul zilelor, dar nu nu mi-am luat nici o zi, gândindu-mă că, în ciuda declaraţiilor încurajatoare făcute de unii şi de alţii, s-ar putea să vină un timp când îmi voi dori să mă duc la Compact şi să nu mai pot face asta. Ironia sorţii face că Ciprian ne dăduse, marţi, la semnat, fişa postului. Nu ştiu dacă a mai fost vreo fişă a postului până acum, dar cert este că tocmai am semnat cu toţii blestematele alea de hârtii cu 24 de ore înainte de oficializarea deciziei lor.

Nu ştiu câţi şi cât timp îşi vor mai aminti de Compact. Dar nu pot să închei înainte de a le ura colegilor mei de la Compact (în special celor care au trăit împreună cu mine, ieri, scena finală şi atât de dureroasă) drum bun în viaţă, multă baftă şi tot ce este mai bun. Mă bucur că vreme de 2 ani şi 10 luni am muncit împreună cu ei, pentru cel mai fresh şi tineresc cotidian din România. Colegii mei de ieri de la Compact vor fi mereu prietenii mei de suflet.


PS - Şi totuşi o nedumerire rămâne. Cine a adus toate pachetele acelea cu prăjituri şi sucurile după şedinţa de pomină? a fost ziua cuiva de care noi habar nu aveam, sau pur şi simplu angajatorii s-au gândit să ne îndulceasă plecarea? dacă ultima variantă e cea corectă...gestul frumos a fost inutil. A fost pentru prima dată cred în istoria ziarului când pachetele nici nu au fost aproape desfăcute.

PS2- imi pare rău că nu am la îndemână acum altfel de poze Compact decât cele de pe site. Poate voi reveni.


UPDATE: in firma mai avem acces pina luni. Asta inseamna ca dupa ziua de luni ca sa ne luam banutii trebuie sa ne milogim la fostii colegi ca sa ne permita accesul in firma. Penibil. Este penibil NU pentru regula in sine, e normal sa faca asta din moment ce nu mai sintem angajatii lor. Dar macar permite-mi acces pina dupa ce termin toate probleme cu firma.